Poate ca la douazeci de ani nu " intrasem in filozofie" asa cum " intri in religie" decat ca sa-mi intaresc convingerile cu privire la problema asta.
-Tu privesti natura fara sa te intrebi in ce directie se-ndreapta?In ce sens? In fata atator minuni, eu nu pot sa nu ma gandesc ca exista un plan, un plan inteligent. Cosmosul si viata demonstreaza existenta unui spirit superior..(..)
Povestea asta cu Dumnezeu, care ne framanta pe toti, a spus ea, e mai mult decat o intrebare: e o chemare. Nu puteam cauta decat ceva despre care stim ca trebuie cautat. " Nu m-ai caut daca nu m-ai fi gasit deja" Cugetarile lui Pascal.
Asfintitul inunda pamantul de ocru...
Unde era Dumnezeu? Dupa momentul asa-zisei creatii, nu se mai arata. Natura nu vorbeste nici despre el, nici pentru el. Eu aveam sub ochi doar un univers vizibil al carui creator ramane invizibil.
Incet-incet, cerul si pamantul s-au intrepatruns, cufundandu-se in penumbra. Conturul muntilor se lungeau la infinit...
Nu, hotarat lucru, Dumnezeu nu era acolo.
Daca Dumnezeu ar fi vrut sa il cunosc, ar fi procedat altfel, nu?
Omul il cauta pe Dumnezeu. Dar pe mine m-ar fi impresionat ca Dumnezeu sa fie cel care-l cauta pe om, ca Dumnezeu sa ma urmareasca...
-Si daca cumva ma cauta, sa ma gaseasca!
Cum sa-mi fi imaginat, pe -atunci, ca Dumnezeu ma aude si ca avea sa-mi raspunda cateva zile mai tarziu? "
Din Eric-Emmanuel Schmitt, Noaptea de foc
