Dupa 20 de ani

M-am intors in Egipt, acolo unde a inceput totul. Acolo, unde invartindu-ma in jurul unui scarabeu, mi-am pus o dorinta...

Am amanat sa scriu acest text mult timp, desi acolo in Egipt, am stiut ca acesta avea sa fie ultimul text scris pe chic-escapes.ro L-am scris si rescris de zeci de ori in minte, dar azi imi fac curaj sa astern cuvintele si sa inchei cu aceasta ocazie un ciclu. Cred ca trebuie sa inchidem o usa, pentru ca o alta sa se deschida. Voi contiua sa scriu, insa de pe o alta platforma unde va astept cu drag.

Am inceput acest blog cand nici nu exista ideea de blogging in Romania, de content creator sau influencer. Era doar un jurnal online, pentru baietelul meu care pe vremea aceea nici nu exista. Si eu am un jurnal, lasat de bunicul meu si mi se pare magic sa poti citi peste ani, povesti care de multe ori se uita. Prin urmare, vreau sa ramana un jurnal online, care se incheie azi, asa cum a inceput ...in inima desertului, in Egipt.

În deşert, se zice, nu se duc decât îndrăgostiţii şi nebunii. Eu mai cunosc o categorie, în care mă includ. Cei care nu se descurcă prea bine în vacarm şi tânjesc după un loc de unde, speriindu-se de izolare, să se întoarcă pocăiţi în societate.  -Drumuri prin memorie, Octavian Paler

Inca nu inteleg pe deplin, de ce imi place desertul. Sunt intrebata adesea, care e cel mai frumos loc pe care l-am vazut, care e cea mai exotica insula, cel mai special loc sa iti petreci concediul sau luna de miere. Si le raspund, ca nu exista acest loc pe care il cauta. El e altul pentru fiecare dintre noi si nu e nici macar un loc. Dar daca pot spune ceva, e ca mie personal imi place desertul. Imi place Egiptul. Imi place istoria. (se pare ca imi place trecutul, nu-i asa:) ?!

Cand aveam 14 ani eram fascinata de toate povestile cu faraoni. Cand citeam despre Tutankhamon, nu mi-as fi imaginat vreodata ca voi ajunge acolo unde Howard Carter i-a descoperit mormantul. Ca voi urca zeci de de trepte, singura, la 45 de grade, prin Valea Regilor, ca sa aud pentru prima data LINISTEA.

Pentru mine va ramane un spatiu magic. Aveam putin peste 20 de ani, cand am mers prima data in Egipt. Ati auzit fara indoiala, de scarabeul egiptean, si de obisnuita turistilor de a se invarti in jurul lui, cu o dorinta in minte.

M-am invartit si eu. Eram arsa de soare la propriu, aveam o palarie rosie amuzanta si n-am crezut vreo clipa ca dorintele se pot implini...

Nu cred nici acum. Eu le numesc alegeri.

Ce cred, e ca viata poate fi mult mai frumoasa decat ti-ai imaginat vreodata. Ca oamenii buni, atrag oameni buni. Ca gandurile bune, atrag lucruri bune. Ca exista un echilibru in univers si ca fara nori, nu ne-am bucura niciodata de soare. Ca nu e nevoie sa ai prieteni de-o viata, ca uneori oamenii apar in viata ta, exact cand ai nevoie de ei. Ca uneori un strain, intr-un castel medieval iti poate aminti ca ai uitat sa fii recunoscator. Ca fiecare calatorie, nu e de fapt o destinatie, ci un nou mod de a vedea si intelege lucrurile.

Dupa 20 de ani de calatorii, am ajuns din nou in fata scarabeului magic, imbracata intr-o rochie rosie. M-am invartit in jurul lui si nu stiam ce dorinta sa imi pun...trecusera 20 de ani.

Ce faci cand lumea arata mult mai frumos decat esti dispus sa vezi si intelegi? Ce faci cand nu crezi in dorinte implinite si povesti cu printi? Ce faci cand viata arata mult mai bine decat ti-ai imaginat vreodata? Ce faci cand ai reusit sa urci muntele?

Eu una nu am mai putut si am vrut sa ma opresc. Pentru simplu fapt ca nu stiam ce sa fac in continuare.

Destinatie dupa destinatie, tara dupa tara, oras dupa oras, lumea ma cucerise pe mine. Si ma simteam invinsa. Invinsa de propriile prejudecati si certitudini. De propria inflexibilitate.

Obosita. Obosita de ce?

Fugisem oare tot acest timp si acum obosisem? Cautasem oare ceva, in tot acest timp? Fireste ca da, doar ca nici macar nu stiam. Insa ceea ce cautasem nu era acolo, nu era departe, nu e era in umbra unui palmier in Saint Maartens, nu era intr-o piscina infinity in Thailanda, nu era pe Marele Zid Chinezesc, nici pe cea mai inalta cladire din lume, nici in aroma unei margherita in Miami, sau intr-un skybar in San Francisco, nu era nici in desert, nici in varf de munte, nu era nici in carti, nici in muzee, nici in concerte, nici in opere de arta...

Ma invarteam in jurul scarabeului din nou...

Era adevarat, cautasem ceva toti acesti ani si probabil voi cauta in continuare. Doar ca acum, stiu ca toate aceste locuri pe care am avut norocul sa le vad si sa le simt, sa le gust, sa le ating, doar ma ajuta sa imi aduc minte, tot ce stiu deja. Si sa nu uit. SA NU MAI UIT.

Si sa invat ca nu exista doar trepte, nu exista de doar munti ce trebuie urcati, nu exista doar o singura directie. La un moment dat, te poti opri si poti construi o platforma.

Ma invarteam in jurul scarabeului din nou...Ce faci cand ai ajuns in varf de munte? Cobori sau te arunci?

Niciuna dintre ele!

Inveti sa construiesti o platforma.

,

No Comments Yet.

Leave a comment