In liceu dezvoltasem o reala pasiune pentru China si uneori ma intreb care ar fi fost drumul meu, daca mi-as fi urmat imboldul adolescentin de a studia chineza. Privind in urma, cred ca acum 15 ani, ar fi fost un pas curajos, dar plin de oportunitati, avand in vedere cautarea pe care o au astazi cunoscatorii acestei limbi.
Din cand in cand ma mai apuca nostalgiile, insa nivelul meu conversational a ramas la banalele, Nǐ hǎo, Xièxiè.
Calatoriile in China nu mai par asa imposibile si indepartate, cursele spre Beijing si Shanghai sunt foarte frecvente, mai mult, periodic, companiile aeriene au oferte de prêt de nerefuzat.
Drumul pana la Beijing cu Austrian Airlines a trecut destul de repede, cu singura suparare ca stewardul ma urmarea de fiecare data, cand priveam pe geam, rugandu-ma sa trag storul. Cum as fi putut sa ii explic, ca farmecul nu tine doar de destinatie, ci de insasi calatoria, care imi oferea posibilitatea sa admir desertul Gobi de la 10 000 de m.
Mai mult chiar, ne-am pregatit de calatorie, privind in avion filmul “ The last Emperor”, despre ultimul Imparat al Chinei, PuYi, apartinand dinastiei Ching, inainte de instaurarea republicii.
Incoronat la varsta de 3 ani, Puyi a locuit in Palatul Interzis pana in 1924, dupa ce fusese obligat sa abdice in 1912. Timp de aproape 500 de ani, palatul a adapostit peste 24 de imparati, incepand cu dinastia Ming pana la ultima Ching/ Qing
Palatul era considerat un loc sacru, interzis oamenilor de rand, cele 74 de hectare fiind protejate prin ziduri groase de aproximativ 8 m si inalte de 6 m, plus un canal cu apa de jur imprejur.
Fiindca imparatul este considerat “fiul cerului”, palatul nu putea fi pozitionat decat in centrul universului, constructia lui fiind bine planificata de-a lungul meridianului ce traverseaza orasul.
Mai mult chiar, cele mai importante lacase, Templul Cerului spre Sud (locul unde imparatul venea sa se roage), Palatul Interzis , Muntele Vietii Lungi spre Nord (construit din pamantul excavat din fundatia palatului) inclusiv mai noul Parc Olimpic au fost aliniate de-a lungul meridianului. Suntem in China, legile feng shui nu sunt deloc ignorate.
Aflati inca sub mirajul filmului “Ultimul Imparat”, descoperirea pas cu pas a Palatului Interzis a fost pur si simplu o intoarcere in timp. Peste tot, simboluri, gravuri, povesti, cu imparati, concubine, secolele de istorie se derulau prin fata ochilor.
Ceea ce am descoperit cu fiecare calatorie, fiecare coltisor de lume, e ca nimic nu e intamplator, a privi, a admira, este uneori prea putin. Mai ales in cazul unor culturi noi, necunoscute, explicatiile si ajutorul unui ghid local sunt nepretuite.
Am avut norocul unei familii adorabile de ghizi, Mary Yin si sotul ei. I-am descoperit intamplator pe net si nu am regretat o clipa. Daca aveti nevoie de un ghid, vi-i recomand cu drag.
Am admirat perseveranta lor de vorbi atat de bine limba engleza, desi accentul era pur si simplu uluior si mult prea amuzant, asa incat nu ne-am putut abtine sa nu ii filmam din cand in cand.
Trecand peste picanteriile de limbaj, explicatiile unui ghid local sunt un must have in orice calatorie spre Asia. E pacat sa ajungi acolo, sa privesti si sa intelegi prea putin.
Explicatiile legate de feng shui, de cultura chineza au un alt sens, explicate pe viu, decat citite in carti.
Palatul Interzis era plin de exemplu, de diverse statui, gravuri cu personaje mitologice, fiecare reprezentand ceva : broasca testoasa - norocul, cocorul- longevitatea, leul- puterea.
Presupun ca ati vazut de multe ori celebrele statui reprezentand un cuplu de lei (inclusiv la intrarea in restaurantele chinezesti moderne). Veti fi surprinsi ca cei doi lei, daca sunt reprezentati corect, nu sunt identici, unul este masculul, cu laba peste un glob, reprezentand suprematia imparatului peste lume, iar altul, tine protector laba peste un pui- simbolul maternitatii.
Cei doi lei au puteri protectoare si strajuiesc inclusiv Poarta Supremei Armonii din Palatul Interzis.
Povestile despre Orasul Interzis nu se opresc aici, promit sa va povestesc despre Imparateasa Dragon, despre imparatii cu sute de concubine, despre ceremonia ceaiului si partea veche a orasului Beijing, conservata de autoritati, despre piata de noapte, despre frigarui cu scorpioni si o mancare chinezeasca diferita de ceea ce credeam ca stiu.
Astazi orasul Beijing este o adevarata metropola, urias, inconjurat de 6 centuri concentrice. Masini par prea putine, dupa cum am aflat, autoritatile limiteaza numarul autovehiculelor. Sunt locuitori care nu ajung niciodata sa conduca o masina in Beijing.
Oamenii circula cu metroul (pe care l-am incercat evident, fotografiind de fiecare data denumirea statiilorJ ) .
Mii de biciclete impanzesc orasul, la baza cladirilor de office sunt adevarate parcari pline cu biciclete. “There are five million bicycles in Beijing” nu e doar o melodie.
Mallurile sunt absolut uriase, nu intamplator se spune ca piata asiatica este cea mai mare pentru brandurile de lux. Magazinele Prada, Louis Vuitton, Versace sunt cladiri uriase, pline de lux. Nu cred ca am inteles pe deplin ce inseamna maretia luxului, pana nu am vazut magazinele din China ( atat Beijing cat si Shanghai)
Ce mi-a ramas in minte referitor la Beijing este insa cerul. Abia dupa cateva zile, mi-am dat seama ca ceva este foarte diferit in acel colt de lume. Locuitorii din Beijing nu vad aproape niciodata soarele. Orasul este acoperit parca de o panza prin care soarele se vede usor in ceata, niciodata clar. Este poluarea. Oamenii poarta celebrele masti pe fata, e un lucru cat se poate de obisnuit.
Pare ciudat, insa nu va imaginati ce impact are o astfel de priveliste. Te uiti zilnic spre cer, stii ca soarele este acolo, insa il vezi ciudat parca prin ochii unui miop.
