Bali : Descopera Indonezia (I)

Bali este un paradis exotic pierdut. O destinatie, invinsa de efectele turismului masiv. Multi ii spun evolutie: o insula micuta in cercul de foc al Pacificului, candva  locul secret al surferilor si backpackerilor s-a transformat in cea mai populara destinatie de vacanta a lumii.

Patru milioane de turisti viziteaza anual insula Bali. Petrecareti veniti sa se distreze pana la rasaritul soarelui in barurile din Kuta si Seminyak,  sau in cautarea valului  perfect pentru surf;  turisti initiati in tehnicile yoga care isi regasesc in padurile tropicale din Ubud echilibrul mult cautat; curiosi veniti sa descopere arta si  templele vechi de mii de ani, sau verdele aburind al orezariilor; hedonisti in cautarea celui mai exclusivist spa din lume sau in cazul meu piscine infinity:)

Am sa fiu sincera, nu am descoperit paradisul exotic pe care il promoveaza toate cartile postale colorate. Bali este o insula tropicala in arhipelagul indonezian, cu nimic mai speciala in peisaj decat alte insule. Nu are plaje exotice albe, din contra sunt gri inchis din cauza solului vulcanic. Nici macar oceanul Indian nu are culoarea ravisanta pe care o cunosc atat de bine. Este nervos si in spume, perfect doar pentru surferi.

Bali are in schimb altceva, imposibil de descris in cuvinte, un exotism care nu mai tine de mult de peisaj.

Balinezii sunt oameni zambitori, foarte calzi si dornici sa vorbeasca cu turistii. Traiesc din turism si au invatat sa isi desfasoare ritualurile zilnice printre mii de priviri curioase. Templele hinduse sunt la tot pasul, se spune ca in Bali sunt peste 20,000 de temple, de fapt fiecare familie are un templu in curte, aduc ofrande zeilor de cateva ori pe zi si aprind betisoare parfumate chiar si pe strada.

pura_petitenget

 

Ritualuri si ceremonii religioase au loc aproape zilnic in templele din Bali

Ritualuri si ceremonii religioase au loc aproape zilnic in templele din Bali

Primul lucru pe care il sesizezi in Bali este arhitectura, zidurile cu figurine, statui si monstri. Acestia au rol protector, de aceea sunt prezenti mai ales la intrarile in orase, temple sau case. Apoi culorile innegrite de timp ale templelor si portilor, contrasteaza cu albul hainelor purtate de balinezi ( albul e culoarea fericirii), cu ofrandele verzi - multicolore pline de flori.

Ubud_temple

Ubud

Ubud_detalii

Bali trebuie savurat si mai ales inteles. Sunt multe zone turistice, asadar alegeti zona de cazare in functie de interesele si pasiunile care va poarta spre Bali.

Zona Ubub- este centrul cultural al artelor, situat in zona de dealuri cu paduri tropicale. Zonele de plaja sunt in Sud, atat pe partea de est cat si de vest. Aveti de ales intre agitatia din Kuta, Seminyak ( unde se practica surful si alte sporturi acvatice), Legian, Jimbaram ( cunoscut pentru restaurantele de pe plaja), Sanur, Canggo sau Nusa Dua ( zona resorturilor de lux, . Nu putea uita de zona centrala si de nord, un se poate vizita vulcanul Batur si apele termale.

Experienta mea in Bali a inceput in Ubud, in mijlocul padurii tropicale, udate de apele agitate ale fluviului Ayung. In Ubud, avalansa de temple si palate ( "Puri" si "Pura" ) e covasitoare, la fiecare pas. Casele sunt in cel mai pur stil traditional, iar turistii pot poposi in astfel de locatii " exotice", desi fara prea multe utilitati.

Zona orasului Ubud

Zona orasului Ubud

Vedere din resortul Kupu Kupu Barong in Ubud

Vedere din resortul Kupu Kupu Barong in Ubud

Kupu Kupu Barong cu vile private, Ubud

Kupu Kupu Barong cu vile private, Ubud

In Ubud, cele mai frumoase locatii sunt cele situate pe dealuri, ascunse de vegetatie luxurianta,  si copaci de fragipani, vile cu piscine proprii, asezate pe terase cu vedere panoramica spre orezarii. Kupu Kupu Barong a fost alegerea mea aproape instinctiv. Este imaginea mea despre Bali, dealuri verzi aburinde, piscina ascunsa intre bananieri, micul dejun la umbra unei umbrelute rosii, specific balineza, in acordurile cristaline ale unui gamelan ( instrument balinez)

In plus, resortul dispune de unul dintre cele mai bine cotate spa-uri din zona Ubud, L'Occitane Mango Tree spa,  o oaza inmiresmata, destinata relaxarii.  Camerele de masaj sunt construite in copaci de mango, si au vedere spre terasele verzi de orez.

In zona Ubud, la cativa kilometri se poti vizita, deja faimoasele terase de orez, Tegalalang.  De fapt, Bali e plin de terase de orez, ce pot fi observate cu usurinta in zona Ubud, multe hoteluri, guest houses, sau restaurante sunt situate in mijlocul acestor terase.

Terasele de orez de la Tegalalang

Terasele de orez de la Tegalalang

Imaginea balinezilor in mijlocul teraselor de orez, este iconica, o dovada a armoniei cu natura si terenul fertil. Terasele verzi de orez, sunt daca vreti sufletul comunitatii balineze. Acolo unde zeii isi arata cel mai bine bunatatea si bunavointa.

Satele din jurul Ubud-ului( Celuk, Batuan,Mas)  au devenit si ele o atractie pentru turisti: acolo unde artistii balinezi isi arata adevaratele talente in picturi, sculpturi elaborate in lemn, bijuterii dantelate din argint, sau celebrele esarfe din matase pictate manual.

Artistii din zona Ubud lucreaza manual in lemn, argint, aur, matase.

Artistii din zona Ubud lucreaza manual in lemn, argint, aur, matase.

Ubud este de asemenea locul cel mai potrivit pentru a va bucura de experienta dansurilor traditionale balineze. Majoritatea dansurilor au evoluat din ritualuri sacre si sunt si in prezent parte din diverse evenimente religioase. Inaintea oricarui specatacol de dansuri un preot binecuvanteaza dansatori, stropindu-i cu apa sfintita.  Fiecare dans spune o poveste, adaptata din celebrele poeme indiene  Ramayana si Mahabharata. Unele povesti sunt inspirate din evenimentele istorice la curtile regale din Javi si Bali. De mici copii, baietii invata dansul razboinicilor ( baris), iar fetele dansul "legong".

Dansuri_indonezia

Nu ratati showurile pregatite special pentru turisti, cu dansuri traditionale balineze!Cele mai interesante au loc in Ubud.

Nu ratati showurile pregatite special pentru turisti, cu dansuri traditionale balineze!Cele mai interesante au loc in Ubud.

 

 

No Comments Yet.

Leave a comment